Craciun de august.

Sunt fericita.
Poate prea fericita.
Mi-e frica sa nu inebunesc. Serios. Chiar imi este.
E vara. Multa vara si multe flori.


Craciun de august.


Eu in august sarbatoresc Craciunul.

Sunt zmeura. Stiu ca sunt.
Mi-a spus-o mama.

Cartile din biblioteca miros a '70.

In '70 nu locuiam aici.
Am cazut pe Terra din intamplare.
Oamenii m-au gasit si incearca sa ma transforme in ceva asemenea lor.

Povestea mea nu e normala. E doar a mea. Impartind-o cu voi devine altceva amestecat cu alcool.

Meseria mea e sa fiu fericita.

Sunt impacata cu viata pe care o duc. Cu cerceii amestecati. Cu mine. Si cu lumea.

  De-asta sunt fericita. 

Compotul e prea rustic pentru cocoana

M-am reapucat de fumat. Tot levantica uscata.
   Fumez eliberand seva bruta pe nari. Tusesc in sec.
Ah! Ce n-as da s-o fac cu Gogol. Sa fumez desigur! Levantica uscata sau flori de tei. Ce vrea el.

Ha!?

   Dansez cu  necunoscutii pe strazile aglomerate ale Parisului.
Tocmai iesisem de la ore, iar urechile-mi erau insetate de melodiile cantate la acordeon de Micul Print.

Strabatusem desertul Atacama la ora de geografie, iar fierbinteala-mi ajunsese-n obraji. Rosu.

Sunt o artista. Artista. Artista. Artista care poarta cercei pictati.

 Pe geamul urias din hol vad luna plina in toata splendoarea, in toata rautatea si maretia ei subreda precum este si cutia veche de bijuterii mancata de cariile trecutului.

                      Daca-mi este frica de ea?
                                                                   Ha!?

Visez intr-un hal care-ar face invidios pe oricine.

Ziua ultimei taceri

Ma numesc Victoria si am ochi verzi. Nu suport untul de arahide si nu m-am sculptat niciodata.
Soarele pare a fi la fel de galben ca si in pozele bunicii.
Noaptea, insa...
Ea nu are aceeasi culoare!
E la fel ca cafeaua rece! Are mai mult gust! Si mai putina simplitate decat isi poate imagina un terestru.

Se face noapte. Poetul imi citeste un fragment din luna.
E nebun, imi zic.
Cine-ar zbura intr-o nava spatiala alaturi de extraterestrii nostri compatrioti pentru a simti pe propria piele o ploaie de stele?

Ultima zi dintr-o vara

E intuneric afara
Dar inca vara

O vara care maine nu va mai fi. Dimineti in care nu pierd trenul. Zile insipide. Nopti in care visez ca dorm si dorm visand.

Lumina

Daca intr-o zi trandafirii
se vor ofili
Privirea mea
inaltata-n sus va fi

Si voi inmarmuri
caci lumina Soarelui meu
Va aparea mereu
iar asta o stiu doar eu

Doar eu
simtitam gustul
scrisorilor uitate
si-apoi reinviate

A sticlelor
ticsite cu amintiri
marine
scurse in lumina

Lunilor de mai.
Si-ntr-un august sec
Pierdut parca-n rugina
Sufletelor.

Cutia cu fursecuri e sub pat, iar ceaiul verde e pe noptiera. Azi are o aroma ciudata. Mi-am intrebat guvernanta daca a mai pus ceva in el. Mi-a zis ca nu, e acelasi pe care mi-l face de ani de zile. Zambesc si-i multumesc inca o data. Imi pun boneta cu dantela adevarata si inchid ochii.
Aud, nu ascult niciodata. Nu pot vorbi, nu pentru ca sunt muta.
Culoarea ochilor mei s-a schimbat. Da, din nou. Si din nou nu pot dormi.
E intuneric si deaceea ma simt in siguranta.
Imi place sa privesc cu ochii inchisi. Totul. Asta e marele meu atu.
Ma gandesc.
La asfaltul plouat.
Si-mi doresc.
Sa zbor in neant.

Lumea mea.
E un abis.
Gata.
Suflet distins!

Ieri
exista o
singura stea.
Azi

Pescarusul
ma duce
la ea
.

Lasati-ma sa visez!

Lasati-ma sa visez!
Visul meu e aproape.
Zambeste si mananca zmeura.
Sunete oarbe.


E ametit si confuz.
Intocmai ca o frunza.
Ea zboara, eu nu.
Nu mai am muza.


Ma pierd in multimea
De nori.
Sunt vie. 
Visul meu e o cutie.

Am evadat din tabloul lui Monet.

Am evadat din tabloul lui Monet.

Noaptea a fost deopotriva neagra si alba. Priveam spectacolul intunericului, iar ochii imi scanteiau. Marea ma striga.
Stau cocotata in casuta din copacul de portocal. Port la gat medalionul in forma de frunza.
Imi este frig. Ingrozitor de frig.
Nu sunt o impresionista. Eu doar stau nemiscata.
La ora ceaiului mananc flori de camp.
Pe raftul al treilea din biblioteca camerei 79 am gasit samburi uscate de caise. Am adormit pe podea crezand, ca visul nu ma va mai gasi. M-am trezit si am inceput sa scriu poezii.
I-am povestit fiicei mele cum mi-am petrecut copilaria si de ce am evoluat ca personalitate intr-o tara de natura romantica.
Am promis ca nu voi mai desface nici o cutie.

Nu voi mai reveni niciodata aici. Ma voi plimba pe strazile necunoscute a unor orase mari. Ma voi plictisi probabil si-atunci voi incepe sa scriu o carte. Cartea vietii mele.
Voi avea viata unei actrite si un apartament pe o strada plina de copaci inalti si verzi. Toata lumea va sti cine sunt. Voi face briose si le voi da copiilor vecinilor mei. Ma voi juca cu ei.
Voi visa in fiecare noapte si-mi voi cumpara in fiecare zi creta cu care voi desena pe asfalt, pentru ca la miezul noptii acestea sa dispara fiind absorbite de luna.
Iubitul meu va fi muzician. Vom canta impreuna in orchestra Filarmonicii, iar fiica nostra va fi pasionata de pictura. O voi iubi mult, pentru ca va avea buclele mele si ochii tatalui ei.

Visine si trandafiri

Sunt un copil. Unul fericit. Alerg si miros florile. Imi place mult sa cant. Imi plac drumurile de provincie si imi iubesc matusa. Vreau sa plec din nou la muntele meu gri. Sa mananc cereale dimineata la balconul din lemn in timp ce privesc la inalti. Acolo am pierdut teama, supararea si lacrimile. Acolo am simtit un nou inceput. A fost ca o revelatie.
Beau ceai verde cu lamaie si savurez racoarea diminetii. Pe masa mea din bucatarie sta un buchet imens de trandafiri rozi. Au spini, dar sunt frumosi.
Privesc pozele cu prietenii nostri de familie. Imi amintesc foarte bine seara aia, pentru ca a fost ieri. Luam cina la masa rotunda a unui restaurant traditional din nordul Capitalei. Am ras, am discutat despre proiectele noastre de viitor, iar la sfarsit am mancat tort cu visine.
Pastrez aceste momente intr-un loc secret.

Azi m-ai auzit pentru prima data cantand la acordeon. E cel la care a cantat candva si bunicul meu, care acum imi vegheza pasii de acolo, de sus. Te iubesc, bunicule. Asa cum n-am mai iubit niciodata pe cineva. Mi-e dor de povestirile tale. De sapca ta de marinar. De ciocolata aia pe care obisnuiam sa o mancam impreuna, iar eu imi luam partea cea mai mare. Nu m-ai auzit niciodata plangand. Radeam impreuna si aveai grija de mine. Ma luai in brate si-mi ziceai ca ma iubesti. De ce ai plecat? De ce m-ai lasat singura aici printre straini? Ei sunt rai. De ce nu mi-ai zis?
Oare tu le spui norilor sa-ti schiteze chipul pe cerul senin de iunie? Sau ingerii o fac? De ce mai intreb aiurea...tu esti ingerul acela!
Nu te mai pot imbratisa acum si nici nu stii cat de rau imi pare. Atunci eram mult prea mica si nu intelegeam.
Stii, eu am ochii tai si zambetul ti l-am mostenit. Iti port poza in portmoneul pe care mi l-a daruit tata. Vreau sa fiu ca tine. Vreau sa fiu puternica.
Te rog, scrie-mi o scrisoare.
Iarta-ma.

Umbrrosa

Sunt umbre...
Sunt doar umbre,fetito.
Sa nu-ti fie teama.
Sa tii capul sus.
Sa nu intorci privirea.
Iar pelerina aia neagra...arunc-o; la fel si vălul
Sunt umbre. 

Am fugit departe. Undeva unde nici ursul polar nu ma va putea gasi. Ascult cantecelele, pe care mi le canta el la chitara desenata de mine cu marker-ul negru gasit in ghiozdan. Cantece pe care le-a invatat impreuna cu profesorul lui intr-o zi rosie de octombrie a anului trecut.
O zi, in care am luat micul dejun la patiseria situata vis-à-vis de blocul meu. Ti-am spus, ca ne-a vazut si mama, cand s-a uitat intamplator pe fereastra. 
Mi-e pofta de dulceata de trandafiri rozi. 
In ochii mei se poate citi usor plenitudinea doar pentru ca azi e luni, iar eu am mancat zmeura si am frunzarit cartea de fizica nucleara a carui autor e bunica mea.
Tu porti la gat colierul meu din lemn.
Mai stii inelul cu cap de cerb? L-am scapat din greseala in lacul Gradinii Publice.
Am cautat in pod toata dupa-amiaza pana am gasit rochita cu cirese. Imi mai vine inca. Am imbracat-o si m-am dat cu rujul rosu corai. Am iesit in gradina si m-am asezat pe iarba verde. 
Simteam de undeva mirosul lemnului de brad. 

O cheamă Elena

O cheamă Elena si are ochi albastri.
Dimineata, la micul dejun ii place sa bea cafea fara zahar si sa manance croissant cu unt.
Ma priveste surazand si ma pune sa-i povestesc ceva, orice, eu insa nu vorbesc decat cu copacii verzi si cu furnicile.
Si-atunci imi povesteste ea, dandu-si suvita dupa ureche, in timp ce mananca zefire neglazurate. Eu chicotesc si o ascult urmarindu-i atent expresia feţei.
O cheamă Elena si scrie poezii cu o pană pestriţă.
Eu nu pot scrie cu pene.
Ma joc cu papusile ei din plastic.
Mergem impreuna in padurea cu scari de portelan.
Ne plimbam pe malul lacului si hranim lebedele negre, care ne asteapta in fiecare marti.
Iubeşte prin mine toamna si ma duce la scoala tinandu-ma de mana.
O cheamă Elena şi este mama mea.

Ieri cred, ca a fost cea mai frumoasa zi de copil pe care am reusit s-o traiesc in aceasta viata.
Am sarit in bratele bunicului, el m-a privit candid si a inceput sa planga. L-am imbratisat si am mancat covrigi.
Am scos sâmburii din cirese impreuna cu fratele meu, pentru ca mama voia sa faca dulceata.
Am prins 7 fluturi, i-am pus intr-un borcan si i-am dus acasa. Am intrat in camera mea, am deschis borcanul si toti fluturasii au evadat. Acum unul sta pe nasucul meu.
Mama mi-a prins cositele cu fundă rosie. 
Aud cum canta podul de langa casuta noastra acoperita cu iedera si flori. Fac un vaporas din hartie pe care il voi arunca in rau. Voi scrie un mesaj pe el si sper sa-l citeasca cineva. Ma voi abandona in timp ce privec cerul. 
Voi reveni acasa completamente schimbata, insa nimeni nu va observa asta. 
Voi dansa tango si voi visa inainte sa apuc sa adorm. 

Nu vreau sa stiu maine ce se va intampla azi

Azi m-am plimbat pentru ultima data pe plaja galbena. Am simtit mirosul sarat al vegetetiei inexistente. Cerul e roz, un roz pastelat. Eu strang in pumn nisipul uscat. Marea-mi raspunde la toate intrebarile murmurand printre stancile erodate de valuri. Sunt departe. Vreau sa-mi pictez in liniste rascrucea.
Drumul meu e luminat de felinarele secolului trecut. Eu dansez pe ritmurile romanesti a muzicii irlandeze. Stiu ca sunt singura care a auzit asa ceva vreodata.
 Predau ore de Visual FoxPro 7.0 si verific tezele de licenta la ceainaria din fata Universitatii.
Meditez cu voce tare si port ochelari cu efect de iluzie optica. Imi plac mult aplauzele. Recit poezii pe scena Teatrului National. Sunt apreciata.

M-a intrebat de ce-am fugit din Cafeneaua Actorilor fara sa privesc in spate

Stii, iti povesteam odata, ca atunci cand eram mica am cazut si m-am lovit rau la genunchi, iar acum mi-e frica. Nu mai privesc inapoi.
Am cateva jurnale in care nu am scris niciodata. Vorbesc cu R. in fiecare zi. El ma asculta si-mi daruieste maci. Citesc poezii dintr-o carte pe care am luat-o de la libraria din coltul strazii verzi. Mi-e dor de Sighisoara.

Nu mi-au spus

Mama mi-a spus odata ca oamenii sunt buni. Mi-a spus, ca atunci cand voi creste mare nu voi mai plange. M-a rugat sa nu uit de unde vin si m-a invatat sa nu judec lumea.
Tata imi povestea despre marinari, vapoare si pirati. El m-a invatat sa zbor si sa conduc bicicleta.
Eu nu mai stiu...nu mai stiu unde...nu mai stiu cine...nu mai stiu...

Traiesc langa un copac verde

Sunt imbracata intr-o rochie alba din dantela care-mi ajunge pana la glezne. Ma plimb prin gradina abandonata cu trandafiri albi si bujori rozi. Mi-e pofta de capsuni salbatice. Imi place sa ascult trilul pasarilor la fel de mult cum imi place sa ratacesc printr-un catren galben.
Citesc carti despre botanica si ma rog zeilor, respir fumul unui pian ars, inventez trisoane si vibrez in timpul echinoctiului de primavara. Colectionez frunzele de Ginkgo biloba si miros in fiecare dimineata florile de tei. Inghet in fata unui copac verde. Vorbesc cu furnicile. Dansez in ploaie pe strada gri. Iubesc mult oamenii si delfinii. Nu-mi place sa vorbesc. Nu-mi plac frazele si nici subordonatele circumstantiale de cauza. Scriu povesti pentru copii.

Nisip

Azi am inteles multe lucruri. Am inteles, ca sunt mult prea deschisa si sincera cu toata lumea. Si atunci cand esti sincer crezi, ca si ceilalti sunt la fel, dar nu, nu e asa. Am inteles, ca e periculos sa mergi pe strada fara casca sau scut. Am inteles, ca atunci cand pun mana pe un cactus trebuie sa port manusa din cauciuc. Am inteles, ca trebuie sa ma gandesc si la mine atunci cand cineva imi cere sa fac ceva in defavoarea mea. Am inteles, ca nu trebuie sa spun tot ce gandesc si sa nu mai imbratisez pe oricine. Am realizat faptul, ca unele persoane te mint fara sa clipeasca. Am inteles, ca inainte de a intra in ocean trebuie sa probez apa cu degetul mic. Am inteles, ca exista lucruri numite secrete. Am cazut din nou. Testoasa din mine imi zice sa ma refugiez in carapace.

Lichior si visine amare

Soarele apune. Eu imi iau ramas bun de la el. Beau lichior si meditez in linistea noptii. Ma plimb prin vene si artere cu picioarele goale. Rup o frunza de artar, o strivesc in palma si-o miros. Abia astept sa se faca din nou dimineata. Sa ma scol si sa mananc zmeura. Vreau sa respir din nou aer curat.
Imi plac lucrurile interzise si substantele periculoase. Imi place sa ma joc cu mon nounours en peluche, pe care l-am primit de ziua mea de la cineva foarte special; imi place sa zambesc, daca-as putea as face-o incontinuu, doar ca oamenii obisnuiti m-ar crede nebuna. Imi plac mult lamaiile si portocalele. Iubesc cerul si rasaritul, copacii si semiluna, ochii verzi si papadiile.
Ma culc la ora 25.

Evadare

Am uitat de ce am venit aici. Am uitat sucul de portocale pe masa din bucatarie. Mi-am gasit cerceii din ceramica in frigider, apoi m-am ascuns in jurnalul bunicii. Am ramas acolo pana maine. Ieri am mancat o inghetata de vanilie si am rugat-o pe mama sa-mi dea o stea, pentru ca eu nu ajung pana la cer nici daca ma ridic in varful degetelor. Mi-am strans parul intr-un coc si am iesit pe strada verde. M-am impiedicat de balustrada proaspat data cu var si mi-am rupt dresul rosu. Acum beau limonada pentru ca e miezul noptii.

Mai tii minte cum alergam impreuna printre copacii inalti a padurii de stejar? Mai tii minte cum culegeam panselute si maci? Dar cum ne plimbam prin munti tinandu-ne de mana? Tu imi faceai coronite din papadii iar eu fredonam cantecelul cu elefanti. Nu voi uita niciodata cum ma trezeai dimineata si mancam impreuna terci iar apoi plecam sa ne plimbam. Nu voi uita niciodata ziua in care m-ai invatat sa desenez stele. Mi-e dor de acele clipe, mi-e dor de muntii pe care as vrea sa-i cuprind, sa-i imbratisez strans, strans, mi-e dor de gâze, de ghiozdanul meu albastru...
Si atunci cand nu mai rezist plang in palmele-mi reci...plang pana adorm. Apoi ma scol si uit totul. Imi spal fata cu apa rece si beau ceai de menta. Te imbratisez fara sa-ti spun nimic. Tu zambesti si ma saruti pe frunte. Iti multumesc!

In fiecare dimineata

In fiecare dimineata ma scol cu noaptea-n cap; in fiecare dimineata zambesc pentru ca sunt sigura ca voi avea o zi minunata de care imi voi aminti cand voi fi batrana; in fiecare dimineata beau ceai verde; in fiecare dimineata ies la balcon pentru a privi cum rasare soarele; in fiecare dimineata citesc ziarul pe care mi-l aduce curierul la usa; in fiecare dimineata primesc maci sau lalele; in fiecare dimineata scriu o scrisoare; in fiecare dimineata citesc litote; in fiecare dimineata imi murdaresc mainile cu acuarela; in fiecare dimineata cant la acordeon; in fiecare dimineata imi ud cactusii; in fiecare dimineata ma scol cu noaptea-n cap; in fiecare dimineata...

Fumez levantica uscata

Fumez levantica uscata. Buzele mele elibereaza fumul nociv care-mi impanzeste camera luminata doar de o lampa veche. Privesc dezinteresata pozele pe care le-am gasit in cufarul prafuit din pod. Nu recunosc persoanele imortalizate care zambesc fortat. Nici o figura, nici un detaliu, nici macar o privire. Beau incet din canuta mica cafeaua decofeinizata, rece si amara. Ma ridic din fotoliu si ma asez la pianul negru, singurul meu prieten, singurul meu confident. Incep sa cant melodia care ii placea atat de mult bunicului meu, fredonez versurile in franceza, cum o faceam, pana nu de mult, impreuna, la amiaza, in timp ce copacii inverziti erau clatinati de vantul gri, iar pletele mele cadeau pe spatele-mi fragil.
Astept cu nerabdare finalul. Atunci voi merge la Marea Neagra pe bicicleta, atunci voi fi inconjurata de cei mai importanti oameni din viata mea, atunci voi putea zambi dezinvolt si natural, la fel cum o faceam cand eram mica.

Metamorfoza

Mergeam pe strada ingusta privind la blocurile maronii din fata-mi. Erau atat de inalte ca se lipeau de cerul mov al acelei zile frivole de noiembrie. As fi vrut sa tip cu toata puterea plamanilor mei, sa-mi rup gura intinzand-o la maxim, sa-mi scot ochii verzi, sa-mi astup urechile, sa-mi arunc picioarele si sa ma imbratisez patimas...dar n-am putut s-o fac pentru ca sunt mult prea pudica si alambicata. Tot acest amalgam de emotii m-a epuizat. Am incercat sa ma agat de un stalp pentru a evita impactul cu solul rece si umed. Corpul insa a refuzat sa ma asculte. Am lesinat. M-am trezit ametita si speriata, intr-un univers aspatial si atemporal. Am vrut sa plang, dar brusc a inceput sa ploua cu picaturi mari si reci, surde si vinete, moi si fericiti. Deodata am inceput sa ma transform, sa ma metamorfozez la fel de frumos cum o fac si fluturii. Am devenit alta, o alta fetita cu breton, dar cu aceeiasi ochi verzi si sinceri.

Am revenit

Nu am mai scris de foarte mult timp si astazi mi-a venit asa o pofta. In tot acest timp [3 ani] m-am schimbat, cum e si firesc, insa am ramas aceeiasi copila care se imbraca in rochite roz, merge cel putin o data pe saptamana la pique-nique cu mama ei in zilele insorite de vara, mananca piure de fructe pentru ca cel de cartofi nu-i place, viseaza cu ochii deschisi, danseaza pe un varf de ac, preseaza flori intr-un carnetel mov,rusesc... Am decis sa schimb tematica blogului, NU va mai fi unul informativ. Voi scrie despre ceea ce gandesc, lucruri privite pe ferestre bleues, sau elaborate in partea stanga a encefalului meu terestru.