Fumez levantica uscata

Fumez levantica uscata. Buzele mele elibereaza fumul nociv care-mi impanzeste camera luminata doar de o lampa veche. Privesc dezinteresata pozele pe care le-am gasit in cufarul prafuit din pod. Nu recunosc persoanele imortalizate care zambesc fortat. Nici o figura, nici un detaliu, nici macar o privire. Beau incet din canuta mica cafeaua decofeinizata, rece si amara. Ma ridic din fotoliu si ma asez la pianul negru, singurul meu prieten, singurul meu confident. Incep sa cant melodia care ii placea atat de mult bunicului meu, fredonez versurile in franceza, cum o faceam, pana nu de mult, impreuna, la amiaza, in timp ce copacii inverziti erau clatinati de vantul gri, iar pletele mele cadeau pe spatele-mi fragil.
Astept cu nerabdare finalul. Atunci voi merge la Marea Neagra pe bicicleta, atunci voi fi inconjurata de cei mai importanti oameni din viata mea, atunci voi putea zambi dezinvolt si natural, la fel cum o faceam cand eram mica.

Metamorfoza

Mergeam pe strada ingusta privind la blocurile maronii din fata-mi. Erau atat de inalte ca se lipeau de cerul mov al acelei zile frivole de noiembrie. As fi vrut sa tip cu toata puterea plamanilor mei, sa-mi rup gura intinzand-o la maxim, sa-mi scot ochii verzi, sa-mi astup urechile, sa-mi arunc picioarele si sa ma imbratisez patimas...dar n-am putut s-o fac pentru ca sunt mult prea pudica si alambicata. Tot acest amalgam de emotii m-a epuizat. Am incercat sa ma agat de un stalp pentru a evita impactul cu solul rece si umed. Corpul insa a refuzat sa ma asculte. Am lesinat. M-am trezit ametita si speriata, intr-un univers aspatial si atemporal. Am vrut sa plang, dar brusc a inceput sa ploua cu picaturi mari si reci, surde si vinete, moi si fericiti. Deodata am inceput sa ma transform, sa ma metamorfozez la fel de frumos cum o fac si fluturii. Am devenit alta, o alta fetita cu breton, dar cu aceeiasi ochi verzi si sinceri.

Am revenit

Nu am mai scris de foarte mult timp si astazi mi-a venit asa o pofta. In tot acest timp [3 ani] m-am schimbat, cum e si firesc, insa am ramas aceeiasi copila care se imbraca in rochite roz, merge cel putin o data pe saptamana la pique-nique cu mama ei in zilele insorite de vara, mananca piure de fructe pentru ca cel de cartofi nu-i place, viseaza cu ochii deschisi, danseaza pe un varf de ac, preseaza flori intr-un carnetel mov,rusesc... Am decis sa schimb tematica blogului, NU va mai fi unul informativ. Voi scrie despre ceea ce gandesc, lucruri privite pe ferestre bleues, sau elaborate in partea stanga a encefalului meu terestru.