Lasati-ma sa visez!

Lasati-ma sa visez!
Visul meu e aproape.
Zambeste si mananca zmeura.
Sunete oarbe.


E ametit si confuz.
Intocmai ca o frunza.
Ea zboara, eu nu.
Nu mai am muza.


Ma pierd in multimea
De nori.
Sunt vie. 
Visul meu e o cutie.

Am evadat din tabloul lui Monet.

Am evadat din tabloul lui Monet.

Noaptea a fost deopotriva neagra si alba. Priveam spectacolul intunericului, iar ochii imi scanteiau. Marea ma striga.
Stau cocotata in casuta din copacul de portocal. Port la gat medalionul in forma de frunza.
Imi este frig. Ingrozitor de frig.
Nu sunt o impresionista. Eu doar stau nemiscata.
La ora ceaiului mananc flori de camp.
Pe raftul al treilea din biblioteca camerei 79 am gasit samburi uscate de caise. Am adormit pe podea crezand, ca visul nu ma va mai gasi. M-am trezit si am inceput sa scriu poezii.
I-am povestit fiicei mele cum mi-am petrecut copilaria si de ce am evoluat ca personalitate intr-o tara de natura romantica.
Am promis ca nu voi mai desface nici o cutie.

Nu voi mai reveni niciodata aici. Ma voi plimba pe strazile necunoscute a unor orase mari. Ma voi plictisi probabil si-atunci voi incepe sa scriu o carte. Cartea vietii mele.
Voi avea viata unei actrite si un apartament pe o strada plina de copaci inalti si verzi. Toata lumea va sti cine sunt. Voi face briose si le voi da copiilor vecinilor mei. Ma voi juca cu ei.
Voi visa in fiecare noapte si-mi voi cumpara in fiecare zi creta cu care voi desena pe asfalt, pentru ca la miezul noptii acestea sa dispara fiind absorbite de luna.
Iubitul meu va fi muzician. Vom canta impreuna in orchestra Filarmonicii, iar fiica nostra va fi pasionata de pictura. O voi iubi mult, pentru ca va avea buclele mele si ochii tatalui ei.