Azi m-ai auzit pentru prima data cantand la acordeon. E cel la care a cantat candva si bunicul meu, care acum imi vegheza pasii de acolo, de sus. Te iubesc, bunicule. Asa cum n-am mai iubit niciodata pe cineva. Mi-e dor de povestirile tale. De sapca ta de marinar. De ciocolata aia pe care obisnuiam sa o mancam impreuna, iar eu imi luam partea cea mai mare. Nu m-ai auzit niciodata plangand. Radeam impreuna si aveai grija de mine. Ma luai in brate si-mi ziceai ca ma iubesti. De ce ai plecat? De ce m-ai lasat singura aici printre straini? Ei sunt rai. De ce nu mi-ai zis?
Oare tu le spui norilor sa-ti schiteze chipul pe cerul senin de iunie? Sau ingerii o fac? De ce mai intreb aiurea...tu esti ingerul acela!
Nu te mai pot imbratisa acum si nici nu stii cat de rau imi pare. Atunci eram mult prea mica si nu intelegeam.
Stii, eu am ochii tai si zambetul ti l-am mostenit. Iti port poza in portmoneul pe care mi l-a daruit tata. Vreau sa fiu ca tine. Vreau sa fiu puternica.
Te rog, scrie-mi o scrisoare.
Iarta-ma.