Sunt un copil. Unul fericit. Alerg si miros florile. Imi place mult sa cant. Imi plac drumurile de provincie si imi iubesc matusa. Vreau sa plec din nou la muntele meu gri. Sa mananc cereale dimineata la balconul din lemn in timp ce privesc la inalti. Acolo am pierdut teama, supararea si lacrimile. Acolo am simtit un nou inceput. A fost ca o revelatie.
Beau ceai verde cu lamaie si savurez racoarea diminetii. Pe masa mea din bucatarie sta un buchet imens de trandafiri rozi. Au spini, dar sunt frumosi.
Privesc pozele cu prietenii nostri de familie. Imi amintesc foarte bine seara aia, pentru ca a fost ieri. Luam cina la masa rotunda a unui restaurant traditional din nordul Capitalei. Am ras, am discutat despre proiectele noastre de viitor, iar la sfarsit am mancat tort cu visine.
Pastrez aceste momente intr-un loc secret.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Amintirile, amintirile, nu se uita niciodata, parca se cicatrizeaza undeva inauntru. Imi e dor de tine!
RăspundețiȘtergere