Draga mea Judith,

Draga mea Judith, 

Te astept cu nerabdare la Paris. Am foarte multe secrete sa-ti marturisesc, iar curiozitatea de ati surprinde emotiile referitoare la povestile dainuite nu ma lasa sa-ti insir pe hartie tot ce sufletul meu abia asteapta sa impartaseasca cu tine. 

Primavara aceasta a fost una fermecatoare. Am petrecut cea mai frumoasa vacanta pe Coasta de Azur. In martie, temperaturile erau suficient de generoase pentru a face plaja si a ma scalda cu o bucurie aproape copilareasca in marea Mediterana. 

Ne sculam foarte dimineata amandoi si inotam, absorbiti de frumusetea din jur, in marea pustie. La pranz, Gertrude ne pregatea nelipsita salata de anghinare, iar dupa desert - in général, salata de fructe de sezon - lucram ambii in biroul comun de la etaj. 

Am cativa studenti aplicati ale caror lucrari de Master le incadrez : asa ca verificam in mod cotidian capitolele pe care mi le transmiteau. 

In acest timp, Pierre avea momentul lui de ragaz pentru a scrie. Scrie mult si cu vena. Imi solicita mereu sfaturile. Nu accepta cu facilitate critica mea, desi stie ça am intotdeauna dreptate. 

La cina, fireste, avem controverse intelectuale si dezbatem, in compania prietenilor nostri, pe marginea subiectelor literare, sociale sau politice. 

Imi face mare placere sa fiu in centrul atentiei, asa ca pe langa interventiile spirituale pe care le am in decursul acestor intalniri, sunt zilnic felicitata pentru cochetaria cu care stiu sa deturnez situatiile in favoarea mea. 

Sunt seri in care concentrez toata feminitatea acestei lumi si o pun in scena prin tangoul dansat invariabil la fiecare apus de soare alaturi de sotul meu. 

Tangoul a devenit in timp o mare pasiune, desi i-am invatat pasii destul de tarziu, intre doua povesti de amor. Diferite, dar la fel de marcante. Este dansul care imi va aminti mereu de o mare dragoste. Tulburatoare si dramatica, despre care iti voi povesti negresit cum ne revedem. 

Te astept asadar la Paris cat mai curand. 

Pe marti, 

Victoria

Draga Judith,

Draga Judith,

Astazi am facut dulceata ta preferata, m-am gandit toata ziua la copilaria noastra si am vizualizat in cinematograful propriei minti verile nesfarsite petrecute in micutul si cochetul apartament pe care il avea bunica Maria la Brasov. Apartament in care dimineata ne trezea ciripitul pasarilor sau mirosul îmbietor de clatite. Unde după-amiezele aveam lectii de pian cu șarmantul nostru profesor Pavel, care roșea ori de cate ori ii atingeam mainile atunci cand cantam in tandem. Si in care serile se transformau in momente de familie, intime, pline de tandrete - fragmente care ulterior au nascut in sufletul meu stari de melancolie si dor nemarginit pentru o epoca apusa.

Nu imi imaginam, in acele clipe, ca studentia ne-o vom petrece departe una de cealalta, ca voi pleca subit la Paris in urma unor circumstante familiale. La Sorbona am regasit atmosfera din casa noastra : ferventa dezbaterilor provocate de tata, elocventa discursurilor construite de mama, referintele academice ale bunicului Afanasie, spiritul nostru contestatar, umorul s-au sedimentat in adancurile personalitatii mele si au participat la formarea unei identitati care m-a facut sa ma integrez rapid in mediul universitar francez, sa castig admiratia colegilor si respectul profesorilor.

In anii de facultate am redactat manuscrisul primului roman. Cartea a vazut lumina tiparului cativa ani mai tarziu. Publicata la casa de ediție Gallimard, a fost salutata de critica literara. Revistele de specialitate au emis analize privind estetica textului, fiindu-mi recunoscut nu doar stilul particular ci si munca de cercetare d'orfèvre care mi-a permis sa construiesc, pe langa o poveste seducatoare, un adevarat studiu ce descrie psihodinamica relatiei interpersonale dintre parinti si copii.

Acest debut in literatura m-a proiectat intr-un univers care-mi era naturalmente predestinat si la o cariera pe care mama a intuit-o inca de pe vremea cand nu eram decat un copil. Daca Vladimir Nabokov a avut-o pe Vera Slonim, daca Romain Gary a fost impins pe la spate de Mina Kacew, atunci familia noastra a fost dominata de figura Elenei Korotkova. 

Sunt convinsa ca daca nu era mama in viata noastra, nici tata si nici eu nu aveam performantele pe care le-am castigat datorita organizarii si rigorii ei native. Mama este si acum cea care ne sustine neconditionat si ne permite cu toleranta sa oscilam intre imaginatie si real, ea fiind obligata sa ramana puternic ancorata in realitatea cotidiana. 

Mie, cum iti dai bine seama draga mea Judith, imi place realitatea in forma ei volatila - cea indusa de  vaporii de Shalimar, gustul de ișlere, imbratisarile intre prieteni, saruturile dintre iubiti, serile petrecute la Palatul Garnier sau cele consumate in tihna acasa...

S-a lasat seara in orasul luminilor, iar casa e cufundata in mister, parfum de visine confiate si Nocturnele lui Chopin... Bref, aceeasi stare ca in apartamentul de la Brasov...

Iti scriu si maine, acum plec ; ma astepta Fred la cina.

Je t'embrasse,

Victoria

Strangers in the night

Seara. 22 h 30. Ma intorc de la restaurantul unde am luat cina cu prietena mea, Diana. Afara este racoare, iar in aer pluteste un miros discret de trandafiri rozi. Ca aceeia pe care bunica Maria ii cultiva in gradinita ei de la Satul Nou, gradina care punea in valoare somptuoasa arhitectura baroca a casei in care a crescut. Vantul se joaca cu poalele rochiei ce-mi evidentiaza talia de viespe. Ce mult imi place ca sunt tanara si ca primesc atatea priviri galese, chiar daca nu sunt machiata : rujul rosu Lancôme, singurul pe care-l folosesc in acest moment, l-am gasit saptamana trecuta in trusa de machiaj a bunicii, alaturi de bigudiurile ei termice. De atunci il port in fiecare zi. Obrajii mei, in schimb, nu au nevoie de culoare. Sunt rozi de la emotiile pe care le-am trait in ultima vreme  si care ma tin vie. Avansez pe straduta ingusta din Centrul Vechi al Chisinaului, ce duce in cel mai frumos parc. Ma asez pe o banca si-mi descalt sandalele mele preferate cu toc cui. Le iau in mana si continui sa merg asa. Dezbracata de toate fricile care nu m-au lasat sa respir. Nici de caini nu-mi mai este teama acum. Nici macar ei  nu ma pot impiedica sa-mi urmez visul. Cobor scarile, iar in fata vad blocul in care am locuit pana la 5 ani. Fac cu mana la fereastra apartamentului nostru. Imi iau ramas bun de la Victorita de atunci. Si brusc ma simt femeie. Nu stiu inca exact ce inseamna sa  fii femeie, dar probabil contextul astral al acestei zile ma face sa ma simt asa. Sau rujul rosu. Cobor in jos pe strada pietonala si ma asez la terasa patiseriei franceze "La crème de la crème", pentru ca imi amintesc ca nu am mancat desert. Comand un ecler si un americano. Un francez chipes ma intreaba, intr-o romana perfecta, daca ar putea sa stea la aceeasi masa cu mine. "Bien sûr", ii raspund. Imi povesteste ca este pictor, nascut in Provence si ca a venit in Republica Moldova pentru a participa la o conferinta de arta plastica organizata de Alianta franceza. Vorbim despre cubism si vin, despre literatura secolului XIX si fratii Lumière, despre Andrei Sarbu si curaj, despre destin si parfum. Il intreb ce miros ar avea libertatea. Imi zambeste si se apleaca putin pentru a-mi raspunde incetisor la ureche. Apoi ma saruta pasional. Neasteptat. Cu aroma de cidru. Nu-mi mai amintesc ce parfum are libertatea in viziunea lui. Dar cunosc, in mod cert, mirosul inconfundabil al culorilor cu care m-a pictat. In seara aceea. La ora 23. In patiseria franceza.

POUR L'AMOUR DE SIMONE (mise en scène et scénographie: Anne-Marie Philipe)

M-am întâlnit cu Simone de Beauvoir astăzi. La Lucernaire. A fost jucată de trei actrițe. Cea mai frumoasă era tânăra. O blondă superbă cu ochi mari şi plini de emoție.
 Amanții ei au fost jucați de un singur actor. Înalt şi cu bucle.

Am ieşit de la spectacol mai îndrăgostită
Decât am venit
Am dansat amandoi pe stradă
Până la asfințit

Am pierdut noțiunea timpului
Da, din nou şi din nou
Pasiunea în teatru
Nu e decât un ecou

M-am regasit pe mine
Într-un răvaş parizian
Era o scriere incandescentă
Ca şi tangoul nostru cântat nu la pian
.
Morala spectacolului:
Cel mai mare curaj este asumarea.
15/10/2017

Când mi-e dor de România, fac ciulama cu mămăligă și citesc "Ce-am făcut când am tăcut" de Andreea Esca. Privesc apoi pe geam și-mi dau seama cât de mult îmi lipsește Chișinăul meu drag! Ies afară în ploaie, dansez pe străduța cochetă cu copacii pătrați. Ploaia călduță îmi șterge machiajul. Iar eu șterg din sufletul meu de copil toate amintirile care m-au făcut să sufăr. Mai dansez puțin, dau jos corsetul și poantele. Mă las doar în body-ul roz perlat, fusta tutu și dresul la fel de alb ca cartea lui Gutenberg. Respir. Surâd. Râd. Visez. Urmez. Zbor.
Cartierul Latin miroase a tutun pentru că toți studenții fumează. Universitatea miroase a libertate, viață nouă, a litere și lichior franțuzesc.
În amfiteatru studenții iau notițe despre Arte și Medias.
Plouă și mai tare. E și mai cald. Și mai drăgăstos! Oamenii îmi oferă umbrelele lor. Le mulțumesc și îi refuz politicos, pentru că mie nu-mi plac decât umbrelele venețiene. Cele de soare. Privesc lumea. Așa cum e ea. Gândesc în sol major. Fredonez. Și respir din nou. Și iar dansez. Și beau cidru.
Necunoscutul care mi-a dăruit un trandafir pe Champs-Élysées nu știe că mă gândesc la el acum. Așa cum nici eu nu știu dacă Parisul e un oraș sau este o poveste. Timpul...
20/10/2015

Rezumat 2015

 Este un an fericit. Un an in care am dat BAC-ul cu brio, un an in care am cunoscut oameni minunati, un an in care am invatat cum sta treaba cu codurile culturale si cu iubirea.
 Un an care m-a facut sa ma inteleg.
 Un an in care am invatat sa iubesc intamplarile, gandurile si aerul de Chisinau.
 Si pentru toate astea le multumesc parintilor mei, sorilor mei, dragilor mei. Va iubesc mereu ca intodeauna si de fiecare data mai mult.
 Va iubesc pentru tot, dar cel mai mult pentru ca m-ati crescut ca pe o printesa.

 Un 2016 de vis va doresc! De vis si de stea!

Iubesc jazz-ul.  Il iubesc pe el. Il iubesc pe el mai mult. Ca niciodată.  !